Criza progresului istoric în epoca inteligenței artificiale: o analiză filosofică a lui Yuval Noah Harari

Abstract

Articolul analizează criza conceptului de progres istoric în contextul dezvoltării inteligenței artificiale, din perspectiva reflecției filosofice propuse de Yuval Noah Harari. Pornind de la fundamentele moderne ale progresului, articulate de Immanuel Kant, G. W. F. Hegel și Émile Durkheim, studiul evidențiază caracterul normativ și teleologic atribuit istoriei în modernitate. Criticile secolului XX și epuizarea metanarațiunilor progresiste creează cadrul în care Harari interpretează progresul ca narațiune contingentă, susținută de ficțiuni colective și lipsită de garanții morale. În epoca inteligenței artificiale, delegarea deciziilor către algoritmi și concentrarea puterii informaționale accentuează decuplarea dintre dezvoltarea tehnologică și cea morală, transformând progresul din certitudine istorică într-o posibilitate fragilă, dependentă de reflecție critică și instituții etice funcționale.

The article examines the crisis of historical progress in the context of the accelerated development of artificial intelligence, drawing on the philosophical analysis proposed by Yuval Noah Harari. Starting from the modern foundations of progress articulated by Immanuel Kant, G. W. F. Hegel, and Émile Durkheim, the study highlights the normative and teleological status historically attributed to progress. Twentieth-century critiques and the exhaustion of progressive metanarratives provide the framework within which Harari interprets progress as a contingent narrative, sustained by collective fictions and lacking moral guarantees. In the age of artificial intelligence, the delegation of decision-making to algorithms and the concentration of informational power intensifies the decoupling of technological development from moral progress, transforming progress from a historical certainty into a fragile possibility dependent on critical reflection and ethical institutions.