Semnificația limbajului în poetica eminesciană

Abstract

Articolul „Semnificația limbajului în poetica eminesciană” propune o analiză interdisciplinară a universului lingvistic al poetului, investigând modul în care limbajul devine un instrument de cunoaștere absolută. Articolul demonstrează că Eminescu nu utilizează limba ca un simplu vehicul comunicațional, ci o transfigurează într-o „geometrie sacră” a spiritului, armonizând fondul arhaic cu rigoarea filosofiei universale. Prin decriptarea mecanismelor structurale – de la stratificarea lexicală până la regimul temporal al imperfectului – articolul relevă cum poetul suspendă timpul istoric pentru a instaura un timp mitic, etern. Un pilon central al analizei îl reprezintă antiteza dintre limbaj și tăcere, unde logosul se „jertfește” pentru a releva inefabilul, transformând actul poetic într-o formă de asceză lingvistică. Dincolo de exegeza teoretică, articolul aduce o contribuție practică esențială prin propunerea unor strategii didactice inovatoare, precum „Pedagogia Pauzei” și „Micro Analiza Ontologică”. Aceste metode transpun conceptele abstracte în competențe de analiză, transformând elevul într-un cercetător activ al textului. În concluzie, articolul reafirmă statutul lui Eminescu de „stăpân al limbii”, care a creat un sistem expresiv unic, capabil să interogheze fundamentele existenței.

The article "The Significance of Language in Eminescu’s Poetics" proposes an interdisciplinary analysis of the poet's linguistic universe, investigating how language becomes an instrument of absolute knowledge. The article demonstrates that Eminescu does not use language merely as a vehicle for communication, but transfigures it into a "sacred geometry" of the spirit, harmonizing the archaic foundation with the rigor of universal philosophy. By deciphering structural mechanisms—from lexical stratification to the temporal regime of the imperfect—the article reveals how the poet suspends historical time to establish a mythical, eternal time. A central pillar of the analysis is the antithesis between language and silence, where the logos is "sacrificed" to reveal the ineffable, transforming the poetic act into a form of linguistic asceticism. Beyond theoretical exegesis, the article provides an essential practical contribution by proposing innovative didactic strategies, such as "Pedagogy of the Pause" and "Ontological Micro-Analysis". These methods translate abstract concepts into analytical competencies, transforming the student into an active researcher of the text. In conclusion, the article reaffirms Eminescu’s status as a "master of language," who created a unique expressive system capable of questioning the foundations of existence.