Instituția declarării dispariției și decesului persoanei fizice reprezintă un mecanism juridic esențial pentru asigurarea securității raporturilor civile în situațiile în care existența unei persoane nu mai poate fi confirmată. Cercetarea analizează condițiile, procedura și efectele juridice ale declarării dispariției, precum și transformarea acesteia în declararea decesului prin hotărâre judecătorească. Sunt examinate termenele legale, rolul instanței de judecată și probele necesare pentru a stabili probabilitatea decesului. De asemenea, lucrarea evidențiază consecințele asupra patrimoniului persoanei, relațiilor de familie și statutului juridic al moștenitorilor. Se acordă o atenție deosebită situațiilor în care persoana reapare, analizând impactul asupra actelor juridice încheiate în perioada absenței. Printr-o abordare doctrinară și practică, studiul subliniază importanța echilibrului între protecția intereselor persoanei dispărute și necesitatea stabilității circuitului civil.
The institution of declaring a person missing and legally deceased constitutes a fundamental legal mechanism for ensuring certainty in civil relationships when an individual’s existence can no longer be confirmed. This research examines the legal conditions, procedures, and consequences of declaring a person missing, as well as the transition to the declaration of death by court decision. It analyzes statutory time limits, the role of the judiciary, and the evidentiary standards required to establish the presumption of death. The study also highlights the legal effects on the individual’s property, family relations, and the status of heirs. Special attention is given to cases where the missing person reappears, assessing the implications for legal acts concluded during their absence. Through both doctrinal and practical perspectives, the paper emphasizes the need to balance the protection of the missing person’s rights with the stability of civil legal transactions.