Abstract:
În contextul globalizării economice și al interdependenței financiare, sistemele de executare silită în temeiul contractelor de credit joacă un rol esențial în asigurarea respectării obligațiilor financiare ale debitorilor și protecția drepturilor creditorilor. În acest sens, o analiză comparativă a diferitelor regimuri juridice aplicabile în diverse state poate aduce o înțelegere mai profundă a diversității modalităților de implementare și eficienței procedurilor de executare silită. Articolul dat își propune să realizeze o analiză comparativă a sistemelor de executare silită în temeiul contractelor de credit, cu un accent special pe Republica Moldova și unele dintre cele mai reprezentative state europene, precum Germania, Franța, Marea Britanie, Suedia, Danemarca, Portugalia, Grecia și Belgia. Fiecare dintre aceste țări dispune de un cadru legislativ distinct, ce reflectă tradițiile juridice proprii, dezvoltarea economică și particularitățile socio-culturale, iar acest lucru influențează modul în care procedurile de executare silită sunt reglementate și aplicate. Studiul comparativ al acestor sisteme va permite identificarea diferențelor și asemănărilor în ceea ce privește procedurile de executare, protecția debitorilor, eficiența mecanismelor de recuperare a creanțelor și impactul acestora asupra stabilității economice și sociale.