Abstract:
Lucrarea de față cuprinde considerații teoretice și practice asupra procesului de injectare în matriță și asupra parametrilor de injectare care influențează calitatea pieselor rezultate și apariția defectelor de injecție pe piesele injectate. Pentru lucrarea de față s-a realizat o analiză a două materiale plastice cu comportament diferit în injecție, prezentând ipoteze privind apariția și zonele de apariție a defectelor de injecție pentru o carcasă pentru un modul electronic. Materialele analizate sunt materiale plastice de tipul PP TD 40, PA6 GF30. În urma analizei s-a identificat că fiecare tip diferit de material are o influență proprie asupra apariției defectelor de fabricație și asupra stabilității dimensionale ale pieselor. Această analiză este esențială pentru alegerea unui material potrivit pentru piesa din plastic iar pentru confirmarea ipotezelor sunt necesare realizarea de simulări de injecție într-un program specializat. Astfel se pot identifica apariția deformațiilor și defectelor pe o piesă din plastic, iar cu valorile și informațiile obținute se pot modifica parametrii de injecție și construi matrița astfel încât să se reducă apariția defectelor și realizarea piesei conform cu indicațiile tehnice.