Abstract:
În ultima perioadă, progresele tehnologice, în special în domeniul Inteligenței Artificiale (IA), au avut un impact semnificativ în Informatica Aplicată. O înțelegere corectă a mesajelor este esențială pentru evitarea conflictelor, care afectează interacțiunile om-mașină. Printre cauzele frecvente ale acestor conflicte se numără ambiguitatea limbajului, lipsa contextului și diferențele culturale și lingvistice. IA contribuie la o mai bună înțelegere a mesajelor prin tehnologii de procesare a limbajului natural (NLP), fiind capabilă să interpreteze cuvinte, expresii și context, detectând tonul, intenția și emoțiile dintr-un mesaj. Astfel, este redus riscul apariției conflictelor și este îmbunătățită calitatea comunicării dintre om și sistem. Lucrarea noastră propune o abordare interactivă, combinând analiza discursului cu metoda studiului de caz. Analiza discursului va evidenția modul în care limbajul construiește realitatea socială, iar studiul de caz va ilustra cum IA gestionează în timp real comunicarea între utilizatori, evitând conflictele și influențând pozitiv interacțiunea.