Abstract:
De la primul copil care ridică ochii spre stele, până la cei mai experimentați cercetători, studiul astronomiei a modelat atât viziunea noastră asupra lumii, cât și istoria. În era actuală spațiul nu mai reprezintă doar un vis, dar un nou orizont care mărește exponențial viitoarele oportunități ale Republicii Moldova de a se conecta la marile tendințe internaționale. În cadrul acestei lucrări științifice se vor aborda teme legate de telescoape și clasificarea lor, în special despre telescoapele James Webb și Hubble, planetarii, observatoare și, de asemenea, drept studiu de caz, se vor analiza câteva observații astronomice realizate cu telescopul propriu. Însă, principalul scop este de a evidenția necesitatea implementării unor specialități astronomice în cadrul Universității Tehnice a Moldovei pentru a putea promova potențialul științific al studenților pasionați de vastul univers, lucru ce ulterior va propulsa Moldova într-o nouă eră a evoluției tehnologice spațiale. Concluzia este clară: astronomia la UTM nu este doar un vis - este o oportunitate strategică pentru viitorul nostru în STEM. Este timpul de a privi cerul cu ochii curajului și ai cunoașterii - ochii studenților ce pot contribui la decolarea Republicii Moldova spre universul oportunităților, unde fiecare stea devine un nou început și fiecare vis poate transforma lumea.