Abstract:
Marketingul în promovarea comportamentelor responsabile de reciclare a deșeurilor și gestionarea acestora, într-un context în care protecția mediului și sustenabilitatea ecologică devin obiective fundamentale pentru dezvoltarea societății. Având în vedere provocările cu care se confruntă sectorul gestionării deșeurilor, precum creșterea continuă a volumului acestora și schimbările legislative, lucrarea își propune să evidențieze modalitățile prin care marketingul poate contribui la schimbarea comportamentului consumatorilor, stimulându-i să participe active la procesul de reciclare. În cadrul acestei cercetări sunt propuse mai multe inițiative strategice, cum ar fi parteneriatele cu rețelele de supermarketuri, restaurante, retailerii de electronice, pentru implementarea unor programe de colectare a deșeurilor reciclabile. Prin implementarea strategiilor, cercetarea subliniază importanța educării publicului și sensibilizării acestuia asupra impactului pozitiv al reciclării asupra mediului. Eficiența inițiativelor va fi evaluată prin monitorizarea activității consumatorilor și a volumului de deșeuri reciclate, iar rezultatele obținute vor contribui la îmbunătățirea continuă a strategiilor propuse.