Abstract:
Articolul subliniază provocările actuale ale pieței muncii din Republica Moldova, marcate de emigrarea forței de muncă și dezechilibrele structurale. Rata scăzută de ocupare, în concordanță cu lipsa personalului calificat reflectă o piață nesigură. Potrivit datelor Biroului Național de Statistică, în 2024 rata de ocupare a fost de doar 42,7%, în timp ce rata șomajului a atins 4,0%, iar forța de muncă totală a fost estimată la 889,1 mii de persoane.
O problemă alarmantă o constituie tinerii care nu lucrează, nu studiază și nu urmează cursuri de formare profesională. În 2024, 25,4% dintre tinerii cu vârste cuprinse între 15–34 ani s-au aflat în această categorie, reprezentând 136,7 mii de persoane. Această situație reflectă riscuri majore de pierderi semnificative pentru economia națională. Concluziile sunt că pentru a combate aceste tendințe este necesară adoptarea unor politici coerente, care să sprijine dezvoltarea competențelor profesionale, integrarea categoriilor vulnerabile în câmpul muncii și crearea de locuri de muncă durabile. De asemenea, consolidarea legăturii dintre sistemul educațional și susținerea inițiativelor antreprenoriale denotă pași esențiali pentru revitalizarea pieței muncii din Republica Moldova.