https://repository.utm.md/handle/5014/16891 2026-04-20T20:49:09Z https://repository.utm.md/handle/5014/16951 Orientarea profesională a adolescenţilor: factori, valori şi tendinţe în perioada de tranziţie BALANUŢĂ, Cristina Orientarea şcolară şi profesională reprezintă punctul de plecare în adaptarea complexă a omului la muncă ajutîndu-l pe individ să- şi descopere aptitudinile şi interesele pentru alegerea unei profesii în care se va realiza. Orientarea profesională se constituie ca un sistem coerent şi dinamic de principii, acţiuni şi măsuri prin care un individ sau un grup sunt îndrumaţi (ajutaţi) sa-şi aleagă (să opteze) pentru o anumită şcoală corespunzătoare înclinaţiilor, aptitudinilor şi aspiraţiilor proprii în scopul dezvoltării personalităţii şi respectiv al pregătirii pentru o anumită profesie. Orientarea profesională în condiţiile contemporane are în vedere asigurarea de şanse egale în dezvoltarea personalităţii şi în formarea profesională a tineretului studios. Ţinîndu-se seama de diferenţele obiective ale potenţialului genetic, psihic şi intelectual ale adolescenţilor precum şi de deosebirile în eforturile depuse şi a rezultatelor obţinute, orientarea profesională nu poate fi şi nici nu- şi propune egalizarea performanţelor în dezvoltarea elevilor. În acest context apare în mod obiectiv şi necesar clasificarea şi ierarhizarea elevilor în funcţie de valoarea, nivelul, preformanţile şi eficienţa pregătirilor. 2008-01-01T00:00:00Z https://repository.utm.md/handle/5014/16950 Coraportul dintre religie şi politică CHIRIAC, Elena Din cele mai vechi timpuri politica şi religia au fost strâns legate, deoarece cu ajutorul religiei erau manipulate masele populare, în favoarea sau defavoarea unui fenomen, curent, ideologii sau persoane ce atentau la personalitatea conducătorilor de state. Un exemplu elocvent este Egiptul Antic, unde faraonii erau afiliaţi zeilor şi populaţia temându-se de mânia şi răzbunarea forţelor supranaturale nu încălcau legile, astfel domniile faraonilor au fost cele mai îndelungate şi cele mai liniştite (din punctul de vedere al răscoalelor şi neascultării popoarelor). Daca am analiza un alt imperiu, cel Incas, vast imperiu în munţii Anzi din America de Sud. Ei au construit o bogata si complexa civilizaţie care a stăpânit peste opt milioane de oameni. Societatea incaşilor a fost organizata strict de la împărat şi familie regala la simplii ţărani şi oameni de rând. Împăratul era considerat descendent al zeului soarelui Inti şi conducea cu autoritate divină. Toata puterea stătea in mâinile lui. Numai influenţa obiceiurilor şi frica de revoltă contracarau puterea împăratului. Dumnezeul suprem al incaşilor era Viracoccha, dar ei venerau şi zeul Soarelui, Inti. Deşi au fost brutali şi acaparatori, au format un popor mare, pentru ca au ştiut să valorifice tot ce a fost bun la popoarele pe care le-au subjugat. Civilizaţia incaşilor a fost o sinteză creatoare, plină de soluţii şi învăţăminte, în parte valabile şi astăzi. Căci aceste învăţăminte provin din adâncurile timpului când omul era una cu mama natura consolidându-se în mii de ani şi astfel devenind o cultură politico- socială puternică. 2008-01-01T00:00:00Z https://repository.utm.md/handle/5014/16949 „Apologia” lui Platon GOLUB, Ina Imaginea lui Socrate, care a fost descrisă în decursul timpului foarte diferit, depinde de puterea pe care o avem de a ne însuşi adevăruri şi realităţi existenţiale. În tot cazul, izvoarele ce ne stau la dispoziţie, pentru a cunoaşte personalitatea aşa de interesantă a lui Socrate, sunt precare. Socrate n-a scris nici un sistem filozofic. El obişnuia să discute cu tineretul în gimnazii şi palestre; el căuta pe meseriaşi în atelierele lor şi discuta cu artiştii şi conducătorii treburilor publice, a căror datorie era să traducă în realitate frumosul şi binele, pentru a-i lămuri pe aceştia asupra datoriei, pe care o au ei de a sta în slujba acestor valori. De aceea noi nu ne putem adresa decât acelora, care au scris despre Socrate. Este vorba despre Xenofont, Platon, Aristotel şi, poate, duşmanul lui Socrate, Aristofanes. De o mai mare importanţă sunt în această privinţă relatările lui Platon şi Xenofont. Dar nici datele acestora nu sunt în deplină concordanţă. De aceea în istoria filozofiei s-a născut o dispută în jurul problemei, care dintre aceştia îl prezintă pe Socrate cel adevărat. 2008-01-01T00:00:00Z https://repository.utm.md/handle/5014/16948 De la cultură şi civilizaţii majore spre globalizare MACARI, Elena Istoria omenirii are un sens şi o semnificaţie, este „progres în conştiinţa libertăţii” – de aici şi ideea că istoria are o finalitate specifică – atingerea libertăţii desăvârşite care se petrece în condiţiile depăşirii libertăţii abstracte, în contextul unei comunităţi raţionale. Astfel, civilizaţiile sunt „marile ansambluri umane” prezentând trăsături comune şi care sunt caracterizate printr-o anumită dinamică şi parcurgerea unei anumite curbe în timp. După Neagu Djuvara, aceste trăsături comune ansamblurilor umane numite de Toynbee „civilizaţii” ar fi: faptul că au acoperit o arie geografică mare, cuprinzând mai multe etnii şi popoare sau state, faptul că au realizat o anumită unitate de moravuri, tehnici, arte, credinţe şi faptul că dezvoltându-se pe durate mai mari de două mii de ani, au trecut prin fazele aceleiaşi scheme de evoluţie politică. Provocările venite din partea mediului înconjurător uman sunt de trei tipuri: stimulentul şocurilor, stimulentul presiunilor şi stimulentul marilor încercări. 2008-01-01T00:00:00Z